juniori

Juniorii Sănătăţii vor evolua la Memorialul „Ion Bordeanu”. VEZI programul competiţiei

Duminica, 17 Ianuarie, 2016

Copiii vor juca partide „fulger” de câte două reprize de 10 minute fiecare. Chestionat în privinţa şanselor pe care juniorii dărăbăneni le au la câştigarea acestui turneu, preşedintele Dumitru Dănilă (foto) a explicat: „Tot timpul am fost favoriţi. Depinde şi de copii, ei fiind foarte imprevizibili. La aceste turnee am fost tot timpul corecţi. Alţii au venit cu militari în termen. Respectăm competiţia”. Sănătatea Darabani are în prezent 3 grupe de ...  continuare »

Vice AJF la orizont!

Sambata, 10 Octombrie, 2015

Persoana din prim-plan nu este vreun paparazzo sau un fotoreporter, ci chiar vicepreşedintele AJF Botoşani, Ilie Andrici, care face poze la un meci de juniori. (foto: C.C.)  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare