ÎNVĂȚĂTURI DESPRE SĂPTĂMÂNA PATIMILOR ”Să nu uităm că Paștile e Învierea Domnului și nu iepurași sau altceva”

”Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvită Învierea Ta”, spune una dintre cântările acestei perioade. Această perioadă, Săptămâna Sfintelor Patimi sau Săptămâna Mare și mai cu seamă începând cu Miercurea cea Mare și culminând cu Noaptea Învierii, este fără nicio îndoială, perioada cea mai frumoasă din cultul Bisericii Ortodoxe. Slujbele Bisericii, cu o rânduială diferită față de restul anului, abundă în cântări de o frumusețe aparte, întărind astfel ceea ce am spus mai sus.

În cele ce urmează, aș dori să mă opresc asupra uneia din aceste zile, plină de învățături și de actualitate.

În Miercurea cea Mare, Domnul Iisus se afla în casa unui om de frunte din Betania, Simon Leprosul, om care, conform Sfintei Tradiții, fusese vindecat de Mântuitorul de lepră. În acest răstimp a venit o femeie cu un vas de mir de mare preț, pe care L-a turnat pe capul Său. Conform Sfântului Evanghelist Ioan, Iuda Iscarioteanul s-a grăbit să prețuiască acest mir, criticând gestul femeii: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? (Ioan 12, 5). Sfinții Evangheliști Matei și Marcu adaugă că și ceilalți Apostoli li s-au adăugat acestei revolte a lui Iuda...Dacă am calcula un pic ce era un dinar și cât costa acel mir, aparent am da dreptate lui Iuda. Un dinar era plata pentru o zi de muncă, prin urmare acel mir costa cât un an de muncă. Făcând un exercițiu simplu de imaginație: un om de rând la noi pentru o zi de muncă ia 50 de lei, iar pentru 300 de zile de muncă ia 15000 lei. Cam atât costa acel mir, pe care femeia cu sufletul plin de dragoste spre Mântuitorul L-a adus și L-a vărsat pe Sfântul Său cap. Și da, trăia într-o lume plină de oameni săraci, de oameni necăjiți, de oameni asupriți...

Ce face Domnul Hristos? Departe de a da dreptate lui Iuda sau celorlalți Apostoli, El le spune: ,, Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 10-12). Să fi devenit Mântuitorul nepăsător față de săraci? Nicicum, El Care a făcut atâtea pentru săraci și necăjiți, cum să devină nepăsător??!! Hristos Domnul a arătat clar că nici pe săraci nu trebuie să îi uităm și nici să fim zgârciți a aduce lui Dumnezeu dintru ale Sale, din toate și pentru toate. Astfel prin primirea acestui gest al femeii, Mântuitorul combate concepția acelora care mai anul trecut cântau pe la noi: ,,Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”. Nu, Dumnezeu preferă ceea ce i se oferă din inimă: Dumnezeu preferă mirul scump al femeii precum oarecând a preferat și Templul cu pereți poleiți cu aur, construit de regele Solomon.

Glasul lui Iuda se prelungește peste veacuri în toți cei care sunt nemulțumiți de tot ce se aduce ca  jertfă lui Dumnezeu.Glasul lui Iuda se prelungește în toți seculariștii de astăzi care vor o Româniedescreștinată și pe care îi auzim: ,,pentru ce catedrala Mântuirii când mor oameni în spitale?? De ce clopote de sute mii de euro, când nu sunt școli?” Glasul lui Iuda vorbește și prin  așa zișii teologi care știu că Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici…



Revenind la grijuliul Iuda, tot miercuri, în mare grabă, supărat probabil că nu i-a ieșit câștigul din mirul femeii, se duce la arhiereii și cărturarii, oferindu-se a-i ajuta pe aceștia să Îl prindă pe Iisus în schimbul unei sume de 30 de arginți. Suma de 30 de arginți era suma plătită pentru o daună făcută unui sclav (Ieșire 21, 32) și cu siguranță cei de la templu s-au învoit cu această sumă tocmai pentru a-Și bate joc de Hristos. Fără să vrea, Iuda și peroții și arhiereii de la Templu, împlineau trista profeție a lui Zaharia rostită cu 500 de ani înainte: ,,Şi Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi” (Zaharia 11, 12).



Astfel, slujitorul vindea pe Învățător ca pe un sclav. Cântările acestei perioade subliniază foarte frumos contrastul între gestul femeii și cel făcut de Iuda: „când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fărădelege; aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăşmaşului…”

Este foarte interesant de observat cât de mare a fost iubirea Mântuitorului Hristos față de Iuda, încercând să-l salveze de la o astfel de faptă oribilă, de a-L vinde pe Fiul lui Dumnezeu. La Cină a anunțat că unul din ei Îl va vinde: ,,Adevărat, adevărat grăiesc vouă: că unul dintre voi Mă va vinde... (Matei 26, 21) dar vai omului aceluia prin care este vândut Fiul Omului (Luca 22, 22)…Prin aceasta voia ca să Îl facă pe Iuda să se rușineze de o astfel de faptă…Chiar și în ultima clipă, în momentul când Iuda cu un sărut Îl dă pe Hristos în mâinile căpeteniilor, Mântuitorul îl întreabă cu multă tristețe: ,,Prietene pentru ce ai venit? (Matei 26, 50)..Iuda cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?” (Luca 22, 48)..Astfel până în ultima clipă Mântuitorul a așteptat întoarcerea lui Iuda, așa cum așteaptă și întoarcerea oricărui păcătos.Ba mai mult, Mântuitorul l-ar fi iertat chiar și după fapta asta, dacă Iuda nu ar fi preferat să-și ia viața singur.

De moartea lui Iuda la fel de vinovați se fac și preoții templului, care atunci când Iuda și-a dat seama de greșeala lui, în loc să-l încurajeze să îndrăznească la mila lui Dumnezeu (ceea ce trebuia să și facă ei ca preoți), îi reproșează plini de nepăsare: ,,Ce ne privește pe noi? Tu vei da seama!!” (Matei 27, 4)..Acest trist eveniment ar trebui să ne fie o lecție să avem grijă la ce cuvinte folosim cu cei din jur. Spuneam că Dumnezeu l-ar fi iertat pe Iuda, dacă și-ar fi cerut iertare. De unde ne dăm seama? Din exemplul lui Petru… Petru, Apostolul care se bătea cu pumnul în piept la Cină: ,,Dacă toți se vor sminti de Tine, eu niciodată nu mă voi sminti…și de ar fi să mor cu Tine, eu nu mă voi lepăda de Tine!!” (Matei 26, 33,35) , când a văzut bătăile și scuipările aduse Mântuitorului, s-a umplut de teama să nu fie și el bătut și ucis și s-a lepădat de trei ori de El, jurându-se și blestemându-Se că nu Îl cunoaște (Matei 26, 69-75). Și ca o paranteză: Ioan și Petru sunt apostolii care L-au iubit cel mai mult pe Domnul Hristos, doar cu o mare diferență: Ioan Îl iubea pe Hristos în tăcere, Petru într-un mod mai lăudăros. Rezultatul: Ioan în tăcerea lui a ajuns cu Hristos Domnul până la Cruce, iar Petru lăudându-se, s-a lepădat pe drum. Să ne fie și aceasta lecție.

Hristos Domnul a pătimit, a murit dar a și înviat, pentru că dacă nu ar fi înviat, atunci zadarnică ar fi credința noastră și nădejdea noastră de înviere. El a murit pentru noi, ca să redeschidă Raiul cel închis. Fericitul Augustin rezumă foarte frumos taina Fiului lui Dumnezeu: ,, S-a făcut Om, Cel ce l-a făcut pe om. A mâncat lapte, Cel ce guvernează astrele, simte foame Pâinea, simte sete Izvorul, doarme Lumina, Calea se obosește pe cale, martorii mincinoși acuză Adevărul, un judecător muritor judecă pe Judecătorul viilor și morților, lumea nedreaptă condamnă pe Dreptatea,  Vindecătorul e rănit și Viața e moartă!”

Și pentru că ne apropiem de marea sărbătoare a Paștelui să nu uităm că pe lângă partea Martei (pregătirile materiale pentru aceasta sărbătoare: curățenie, mâncare) să nu uităm că partea Mariei (mersul la slujbă, bunătatea cu cei aflați în nevoi) e partea cea mai importantă. Să nu uităm că Paștile e Învierea Domnului și nu iepurași sau altceva. Las ca îndemn pentru fiecare dintre noi, cântarea compusă de Sfântul Grigorie Teologul:,, Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere!!” (Vasile POSTOLACHI)

Te-ar mai putea interesa si:  Saptamana Mare,  Noaptea Invierii

Adauga un comentariu