drum national de pamant

Singurul drum naţional de pământ din ţară este acum de…balast

Vineri, 31 Iulie, 2015

Ovidiu-Mugurel Laicu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, a inspectat în această săptămână lucările pe DN 24C Manoleasa-Rădăuţi Prut, împreună cu parlamentarii PSD Doina Federovici şi Tamara Ciofu. Potrivit şefului drumarilor din Moldova, mai multe sectoare de drumuri vor fi modernizate, Laicu afirmând că vestitul drum naţional de pământ va fi asfaltat până în octombrie. Este foarte posibil ca acesta să fie finalizat vara viitoare, ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare