SUFLET PENTRU SUFLET si in Bajura. 2100 euro stransi pentru Monica. Ion Hritcu: „A fost surpriza cea mai frumoasa din ultimii ani”
Ansamblul „Stejărelul” din cadrul Clubului Copiilor Darabani a finalizat seria spectacolelor umanitare, în Bajura, acasă la Monica Tanasă, fetiţa de 12 ani care suferă de leucemie acută limfoblastică. În final, dărăbănenii au reuşit să strângă pentru tratamentul Monicăi aproximativ 2100 de euro. Ion Hriţcu, cadru didactic coordonator al Şcolii Bajura, a fost foarte fericit că bajurenii au donat şi ei aproximativ 2900 de lei, dar şi dezamăgit că profesorii şcolii pe care o conduce nu au catadicsit să participe la acest spectacol caritabil.
Joi, artiştii dărăbăneni au poposit la Căminul Cultural din Miorcani unde au fost întâmpinaţi de primarul Viorel Nichiteanu. Edilul şef al comunei Rădăuţi-Prut a donat 200 de lei pentru tratamentul Monicăi Tanasă şi 300 de lei Ansamblului „Stejărelul”. Vineri, dărăbănenii au încheiat seria spectacolelor, la Bajura, acolo unde locuieşte Monica Tanasă. Artiştii dărăbăneni au invitat la ultimele două spectacole şi pe colegii lor din Conceşti care fac parte din Orchestra „Hora”, condusă de profesorul Marius Martinaş şi învăţătorul Lucian Alexandru. MVP-ul spectacolului, solistul Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, Dan Doboş, a tras cortina peste evenimentul artistic umanitar. La spectacolul din Bajura au participat mulţi copii, săteni, învăţătorii claselor primare, dar nu şi profesorii unităţii de învăţământ. Doar prof. de religie Marius Barbacariu, diriginte la clasa Monicăi, a luat parte împreună cu familia la evenimentul caritabil.
„Din păcate...Voi vorbi cu ei să aflu şi eu ce-au gândit, ce-au făcut. Am avut o clasă care mi-au spus că ei pleacă la pădure...Nu se poate aşa ceva. Bucuria mea este că elevii au înţeles mai mult decât profesorii. Poate că noi am făcut prea puţin faţă de ce au manifestat locuitorii satului. După succesul pe care l-a avut acest spectacol în celelalte localităţi din zona oraşului Darabani, am stat cu inima strânsă ca tocmai noi, cei care suntem consăteni cu Monica, să nu ne facem de râs, dar a fost o participare extraordinară, aproape neaşteptată din partea copiilor şi sătenilor. Au fost şi oameni care au plâns. Nu mă aşteptam să se strângă această sumă în Bajura. A fost surpriza cea mai frumoasă din ultimii ani” a declarat pentru Darabaneni.ro, Ion Hriţcu, cadru didactic coordonator al Şcolii Bajura. Artiştii dărăbăneni au avut un program foarte încărcat în această săptămână, sâmbătă 6 aprilie, ei fiind prezenţi la Dorohoi la concursul de interpretare artistică, la care au participat 300 de copii din judeţul Botoşani.
Cei care doresc să-i întindă o mână de ajutor Monicăi Tanasă, pot face donaţii în contul nr:
20 38 2799 22 3 000 238274
BANKIA MADRID
titular: LAURA CATRUŢĂ
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




