„Este foarte greu, aproape imposibil, să faci performanţă în România”
„Cei mai mulţi dintre conducătorii din fotbal încearcă doar să profite de tine. Este foarte greu, aproape imposibil, să faci performanţă în România”. Aceasta este concluzia la care a ajuns, poate mult prea devreme, Robert Grumezescu. Un adevăr crud pe care l-a simţit pe propria piele dărăbăneanul, pe terenul „nisipurilor mişcătoare” din fotbalul românesc. Are doar 17 ani, dar se comportă mult mai matur, pentru vârsta sa. Viaţa l-a „obligat” să fie astfel. A fost scos la mezat de către binevoitorii fotbalului, dar lăcomia acestora nu avea să aducă nimic bun pentru cariera sportivă a tânărului fotbalist. Au fost interesate de el cluburi titrate precum Dinamo Bucureşti şi AS Roma, a făcut parte din lotul primei echipe a fostei campioane Unirea Urziceni, dar în prezent joacă pentru CS Darabani.
Robert Marian Grumezescu este originar din Darabani şi s-a născut la data de 3 august 1993. La vârsta de şapte ani se mută împreună cu familia la Moreni şi va descifra tainele fotbalului la clubul care i-a dat pe Dudu Georgescu, Gabriel Paraschiv sau Marian Pană, Flacăra Moreni. Odată cu admiterea la liceu, va evolua pentru echipa Petrolul Moreni. După numai un an de zile, este cooptat de către Clubul Sportiv Victoria Bucureşti. Între clubul bucureştean şi Unirea Urziceni exista un parteneriat, iar evoluţia foarte bună a lui Robert Grumezescu îl propulsează către fosta campioană a României, unde fotbalistul va evolua sub formă de împrumut. Va juca în tricoul Unirii Urziceni în campionatul de juniori republicani, mai mult de un an de zile. După exodul jucătorilor de la Unirea Urziceni, Robert Grumezescu este inclus în lotul primei echipe şi va fi prezent la meciul bombă Unirea Urziceni-Steaua(1-0), în care echipa lui Gigi Becali a fost îngenuncheată de către o trupă ialomiţeană improvizată.
Chiar dacă s-au interesat de serviciile sale echipe cu nume precum Dinamo Bucureşti sau divizionara B, FC Snagov, de fiecare dată preţul solicitat pentru fotbalist a fost unul prohibitiv. Anul trecut, chiar de ziua sa, a fost două săptămâni în probe la clubul italian AS Roma, împreună cu un alt junior de 14 ani. Romanii păreau încântaţi de calităţile tinerilor fotbalişti români, dar când au auzit preţul solicitat, au sistat orice negociere. Jucătorii au fost puşi „la pachet” în autocarul cu destinaţia România, în timp ce însoţitorul lor s-a întors cu avionul, motivând că s-au epuizat biletele pentru calea aerului. A schimbat două licee, bulversându-şi situaţia şcolară. „Locuiam în Bucureşti, dar la un moment dat, eu nu ştiam la ce şcoală sunt”, ne-a spus fotbalistul. Fiind neglijat de către club, a început şi declinul său. „Stăteam de foarte multe ori nemâncat şi nu mă puteam antrena. Nu primeam decât promisiuni neonorate. Că mă duce la Steaua, la Dinamo etc. Nu am mai rezistat şi am hotărât să mă întorc acasă. Am avut mai multe tentative de a reveni la Darabani, dar am fost chiar ameninţat cu bătaia să nu fac acest lucru”, ne-a spus Robert Grumezescu.
Dărăbăneanul îşi urmează în cele din urmă familia către localitatea natală. Îmbracă tricoul echipei locale, CS Darabani, pentru care va avea evoluţii strălucite. Memorabilă rămâne victoria categorică(3-0) împotriva mult mai titratei echipe din campionatul judeţean, AS Roma, Grumezescu realizând atunci hattrick-ul. Robert are toate calităţile pentru a ajunge fotbalist profesionist. Evoluează pe postul de mijlocaş central sau atacant, are vârsta de partea sa, un fizic foarte bun, inteligenţă în teren şi un atu foarte important: bunul simţ. În prezent Grumezescu aşteaptă un nou tren al fotbalului la Darabani. Singura problemă este că micul oraş moldav nu are gară.
2:02 pm Sambata, 05 Februarie, 2011
16 Comentarii la “„Este foarte greu, aproape imposibil, să faci performanţă în România””
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





Felicitari Robert pt ceea ce ai ajuns,ai un caracter deosebit,un iubitor al fotbalului,multi din Darabani te invidiaza insa pt mine esti unul din cei mai buni prieteni d la echipa,d cand te-am cunoscut mi-am dat seama ca ai un caracter deosebit,iti urez succes si sper sa nu mai stai mult la noi la echipa,vreau sa te vad jucand la o echipa d cel putin liga 1succes...
Bravo Robert ! Succes pe mai departe !
Bravo...:*:*:* .Voi fi langa tine mereu si te voi sprijini in tot ce vei face....succes:X:X:X:
robert pentru mine esti in primul rind un prieten apoi un coleg de echipa si vreau sa ti multumesc ca ai ales sa joci la darabani si nu fi trist ca va rasari soarele si pe strada la tine si voi fi mindru ca am avut ocazia sa joc cu tine doamne ajuta
Multumesc tuturor celor..care ma sustine,si chiar celor care ma critica..si in primul rand ... lui Madu ca este alaturi de mine... Multumesc tuturor ...
vino la noi si ai sa vezi ce bine iti va fi, ;FORTA PALTINIS;
Felicitari!Bafta in continuare.Pentru varsta,calitati si mai ales pt o cariera de succes,du-te la o echipa care trage la promovare sau la una din esaloanele superioare.SUCCES
esti fara valoare
esti un mincinos
esti frumos...multe fete te plac...bv lu madu ca te are...
bravo tie esti cel mai bun...
succes ,sa-ti mearga cat mai bine si echipa sa urce cat mai sus in clasament.PS:sunt comentarii pe aici ce"miros" a invidie...LOL
felicitari prietene...........si multa bafta in continuare .chiar dak ne mai certam tot prietenul meu ramai
bafta in continuare grumy;)
La Bucecea se face performanta...TE ASTEPTAM in Life Club :))
Ultimele articole
”O victorie meritată, copiii au demonstrat că au fost mai buni. Îi felicit pentru că au dat dovadă de mare caracter” ne-a mărturisit antrenorul principal al echipei, prof. Ovidiu Ștefănucă, care a mai ținut să precizeze că un mare merit în obținerea acestei performanțe deosebite aparține și prof. Mihai Rusu. De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă” a mulțumit prin intermediul publicației Darabaneni.ro și asistentului medical Mihai ... continuare »
Dărăbănenii nu au jucat rău la Suceava, dar nici nu au pus probleme în atac sucevenilor, care sunt o echipă bună de Liga a 3-a, probabil vor promova, dar nu au fost cu mult peste ”lanterna” seriei I a Ligii a 3-a. Bogdan Melinte a lansat primul semnal de alarmă în minutul 20, când l-a luat la țintă pe goalkeeperul sucevean Toma Niga, iar un minut mai târziu dărăbănenii dau lovitura prin Alexandru Arcip, care aduce liniștea în tribunele de pe Areni, după o ... continuare »
Dărăbănenii au întâlnit pe terenul CFR-ului din Pașcani o echipă extrem de modestă care a câștigat Cupa României în județul Neamț. Victoria Horia a avut în teren un fotbalist, pe decarul Răzvan Stângaciu, și restul jucătorilor care cereau apă de pe margine și le reproșau copiilor de mingi că returnează baloanele în teren prea repede. Dărăbănenii au dominat partida, dar steril. Sprinturile lui Bogdan Melinte și pasele cu exteriorul ale lui Alexandru ... continuare »
Meci agreabil pe Stadionul ”Ionel Pintilescu” din Liteni, în care dărăbănenii au ocupat o tribună, și chiar mai mult. Fanii gazdelor, fini cunoscători ai fenomenului fotbalistic, au recunoscut superioritatea oaspeților pe teren. După mai puțin de un sfert de oră de joc, Cătălin Mreană reia un balon de pe linia de 6m, care este deviat în poartă chiar de fostul fotbalist al Darabaniului, Dan Lungu. Același Lungu restabilește egalitatea, după ce reia cu ... continuare »
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »